Horus Energy interesat de cele mai noi tehnologii în domeniul energetic, atât din Est, cât și din Vest
Categorie: Conferințe
Data postării: 19.10.2021

În marja forumului internațional "Russian Energy Week 2021", care a avut loc recent la Moscova, directorul general și fondatorul companiei “Horus Energy”, Valentin Balan, a participat la un șir de mese rotunde tematice și a avut înâlniri de afaceri cu reprezentanții unor companii mondiale importante în domeniul producerii tehnologiilor energetice. 

Despre cele mai noi tehnologii în industria de mașini, în mod special, producerea turbinelor pe gaz, s-a discutat la o masă rotundă organizată de către concernul rusesc "Power Machines", care este partenerul companiei "Horus Energy" în realizarea diferitor proiecte, atât în Republica Moldova, cât și în alte state. Acest domeniu complex este într-o dezvoltare puternică în ultimii ani, implicând în producerea turbinelor cele mai avansate tehnologii și noutăți din lumea științei.

În cadrul aceluiași forum, Valentin Balan a purtat discuții cu reprezentanții Companiei germane "Siemens Energy", exprimându-și intenția de a aduce în Republica Moldova cele mai avansate tehnologii energetice, produse de giganții mondiali, atât din Est, cât și din Vest. “Suntem orientați spre eficiență, de aceasta putem accent pe calitatea produselor și serviciilor pe care le implementăm cu succes în țara noastră.”-a menționat Valentin Balan într-o postare pe rețelele de socializare. 

Mai mult, administratorul “Horus Energy” a accentuat că anume producerea turbinelor pe gaz sau/și modernizarea/instalarea blocurilor energetice prin cogenerare cu turbine de gaz, au și o componentă socială pronunțată, deoarece marja crescută a eficienței ar permite reducerea tarifelor pentru energia electrică și termică. Directorul “Horus Energy“ susține că “acest subiect e cu atât mai mult actual, în perioada când brusc au crescut prețurile la gazul natural, inclusiv pentru țara noastră”.