Poziția Grupului de companii “HORUS” referitoare la recentele declarații minciunoase ale pretinsului politician Vasile Costiuc
Category: Press releases
Publication date: 13.05.2023

În legătură cu afirmațiile minciunoase și implicit defăimătoare ale unui pretins politician Grupul de companii “HORUS” comunică următoarele:

1. Grupul “HORUS” a procurat întreprinderea “VIBROPRIBOR” în 2017 în condiții perfect legale, în cadrul unei licitații publice organizate de către instituțiile abilitate ale statului. Era a 20-cea licitație publică organizată pentru comercializarea acestei întreprinderi. La precedentele 19 licitații publice nu s-a găsit niciun cumpărător, uzina fiind ruinată la propriu, nu doar economic. La momentul procurării singura subdiviziune care funcționa era hala mecanică, ce producea doar câteva tipuri de construcții metalice simple. 

2. Terenul complexului “VIBROPRIBOR” aparține în continuare domeniului public și cel mai important, are destinație industrială, respectiv acolo nu se pot construi decât edificii industriale. Mai mult, starea geologică și geodezică a promontoriului pe care este aplasată uzina nu permite construcții suplimentare, cu atât mai mult blocuri locative cu multe etaje.

3. În perioada de când Grupul nostru a devenit proprietar, au fost investite aproximativ 100 de milioane de lei în dezvoltarea întreprinderii, ceea ce a permis majorarea, de câteva ori a vânzărilor, respectiv și impozitelor plătite către bugetul de stat.
Astfel, “VIBROPRIBOR” a fost retehnologizată, devenind singura întreprindere de mentenanță pentru sistemul termo-electro-energetic nu numai din țară, ci și din regiune. Locurile de muncă au fost păstrate. Mai mult,  numărul angajaților a ajuns acum la 200 de persoane, fiind într-o continuă creștere. În scurt timp va fi disponibil cel mai performant laborator al metalelor din Republica Moldova. Unul dintre obiectivele noastre, este crearea unei platforme de formare practică pentru tinerii ingineri care vor dori să lucreze în domeniul energetic. 

4. Cât privește complexul de edificii vechi, “HORUS” a început reabilitarea acestora, fostul bloc administrativ fiind renovat în totalitate. Scopul nostru este renovarea întregului ansamblu pentru a-l întoarce ambianței urbane. Mai mult, pe teritoriul întreprinderii s-au pastrat o pivniță și două încăperi terestre din fosta Școală eparhială pe care intenționăm să le reabilităm, transformându-le într-o comunitate modernă de activitate și comunicare a oamenilor de afaceri. 

Grupul “HORUS” înțelege să revalorifice cee ce constituie memoria și valoarea noastră istorică comună.

5. Din considerentele descrise mai sus, Grupul de companii “HORUS” își va apăra reputația profesională în instanță. Nu putem admite ca un tândală rătăcit prin politica moldovenească, certat cu legea (de aici, probabil, logica bolnavă a escrocului de terenuri), să facă recurs la morală, în condițiile în care mai are de dat răspunsuri în fața procurorilor și judecătorilor.  
 
Departamentul de comunicare “HORUS”