Сколько Молдова заплатит за расторжение контракта на модернизацию Termoelectrica
Категория: Пресс-релизы
Дата публикации: 30.06.2022

Decizia Unităţii consolidate pentru implementarea și monitorizarea proiectelor în domeniul energeticii (UCIPE) privind rezoluțiunea contractului nr.9134-B1.1, pentru reconstrucţia şi reparaţia capitală a două din cele trei unităţi de generare de la Termoelectrica, ar putea costa foarte scump Republica Moldova.

Or, pe lângă faptul că este pusă în pericol securitatea energetică, prin amânarea pe un termen nedeterminat a reconstrucției Unității nr.2 şi reparației capitale a turbinei și înlocuirea suprafeței de încălzire a cazanului la Unitatea nr.3, din cadrul centralei cu termoficare Sursa 1 a Termoelectrica, la care a expirat termenul de garanţie şi nu mai pot fi exploatate, Republica Moldova riscă şi plata unor despăgubiri de circa 8 milioane euro.

Prejudiciu de peste 8 milioane de euro

Astfel, pe 8 iunie 2022, firma Horus SRL, prin intermediul companiei Fenwick Elliott LLP, a informat oficial UCIPE despre intenția de a recupera un prejudiciu de peste 8 milioane de euro, provocat de decizia de rezoluțiune a contractului nr.9134-B1.1 pentru reconstrucția Unității nr.2, reparația capitală a turbinei și înlocuirea suprafeței de încălzire a cazanului la Unitatea nr.3, din cadrul centralei cu termoficare Sursa 1.

Potrivit documentului, contractul semnat pe 8 aprilie 2022 între UCIPE şi constorţiul SRL Horus și SA Power Machines conferă în mod explicit dreptul la recuperarea următoarelor cheltuieli:

(a) Prețul Contractului, atribuibil în mod corespunzător părții obiectului contractului executat de Antreprenor la data rezilierii

(b) cheltuielile suportate în mod rezonabil de Antreprenor pentru îndepărtarea Echipamentelor Antreprenorului de pe șantier și pentru repatrierea personalului Antreprenorului și al Subcontractantului său

(c) orice sume care trebuie achitate de Antreprenor Subcontractanților săi în legătură cu rezilierea oricăror contracte de subantrpriză, inclusiv orice taxe de anulare

(d) cheltuielile suportate de Antreprenor pentru paza Instalaţiilor și pentru a lăsa șantierul într-o stare curată și sigură, în conformitate cu paragraful (a) din Sub-Clauza 42.1.2 GCC

(e) cheltuielile suportate pentru îndeplinirea tuturor celorlalte obligaţii, angajamente și revendicări, pe care Antreprenorul le-ar fi asumat cu bună-credință față de terți în legătură cu Contractul și care nu sunt acoperite de paragrafele (a) - (d) de mai sus.

Consorțiul a estimat că a suportat pierderi de circa 8 milioane de euro, care pot fi recuperate în conformitate cu clauzele din contract și a informat despre intenția de a recupera de la UCIPE un prejudiciu de peste 8 milioane de euro.

Potrivit Horus SRL, contractul este valabil din data semnării, 8 aprilie 2022, dar susține că „a fost împiedicată să ofere garanția de bună execuție, prin faptul că UCIPE nu s-a prezentat la banca să semneze acordul de deschidere a unui cont escrow, în care să fie depus depozitul necesar de 1.327.000,24 euro (10% din valoarea contractului)”.

La fel, Horus SRL susține că a fost împiedicat să acorde o garanție bancară de bună execuție, deoarece în perioada 8 aprilie – 10 mai 2022 UCIPE nu a returnat Consorțiului versiunea originală a contractului Nr. 91314-B.1.1.

În consecinţă, Cosorţiul condus de Horus SRL susține că dacă UCIPE nu renunță la rezilierea contractului, se va adresa unei comisii de soluționare a litigiilor sau va solicita inițierea procedurii de arbitraj la Curtea Internațională ICC.

UCIPE: Contractul poate fi reziliat „pentru oricare motiv”

Într-un răspuns pentru Mold-Street.com, UCIPE confirmă că a recepționat pe 9 iunie 2022 „adresa companiei Fenwick Elliott LLP în care sunt invocate mai multe pretenții, una din acestea fiind recuperarea unui pretins „prejudiciu”, în sumă de 8 milioane de euro”.

„Considerăm neîntemeiate pretențiile Consorțiului cu privire la pretinsul „prejudiciu” în urma deciziei de rezoluțiune a Contractului nr. 9134-B1.1, atât timp cât rezoluțiunea Contractului a survenit până la data intrării în vigoare a Contractului. Menționăm că în baza prevederilor Contractului, Angajatorul are rezervat în mod expres dreptul la rezoluțiunea Contractului „pentru oricare motiv”, se menţionează în răspuns.

Totodată, UCIPE susţine că a informat Consorțiul „în repetate rânduri despre intenția de a rezolvi Contractul, cu recomandarea de a nu întreprinde careva acțiuni, ținând cont de faptul că acesta nu a intrat în vigoare și orice activitate desfășurată de Consorțiu va fi pe propria răspundere”.

„Conform prevederilor contractuale (art.3), una dintre condițiile de intrare în vigoare a Contractului este prezentarea garanției de bună execuție sau o alternativă a acesteia, sub forma unui cont Escrow în vederea executării corespunzătoare a Contractului. Obligația prezentării garanției de bună execuție sau alternativa sub forma unui cont Escrow îi revine Contractorului și nicidecum Angajatorului”, subiliniază administraţia UCIPE.

Cât despre retragerea Contractului, UCIPE comunică că nu a retras originalul Contractului de la Consorțiu, iar în acest sens „a fost inițiat un proces penal de către organele abilitate din Republica Moldova și urmare a cercetării se vor expune în termenii stabiliți de lege”.

Mihai Godea, director pentru dezvoltare la Horus, a declarat pentru Mold-Street.com că compania va merge în toate instanțele pentru a-și recupera prejudiciile.

Cât despre o eventuală revizuire a deciziei UCIPE de rezoluțiune a contractului, directorul de la Horus spune că acest lucru este imposibil deja.

„Acest lucru este imposibil. Pentru că Guvernul nu doar a reziliat contractul, dar a solicitat și eliminarea compartimentului din acordul de împrumut cu Banca Mondială, ce se referă la modernizarea sistemului termoelectroenergetic. Adică Guvernul a renunţat la asistenţa Băncii Mondiale, ceea ce mi se pare o acțiune lipsită de logică”, a declarat Mihai Godea, director pentru dezvoltare la Horus.

Licitație organizată în conformitate cu Regulamentul Băncii Mondiale

Amintim că licitația publică internațională pentru aceste lucrări a fost inițiată un an în urmă, pe 31 mai 2021, iar termenul limită de depunere a ofertelor a fost prelungit de 3 ori, până la 28 septembrie 2021.

Licitația a fost organizată în conformitate cu Regulamentul Băncii Mondiale, aplicat în achiziții de finanțare a proiectelor investiționale pentru bunuri, lucrări și servicii, în baza acordului de împrumut, ratificat prin Legea nr.193/2020.

În afară de consorțiul SRL „Horus” și JSC „Power Machines” din Rusia, nicio altă companie nu a depus ofertă. La fel, nici la negocierile directe nu a fost prezentată nicio ofertă pentru întregul volum al lucrărilor licitate.

Abia pe 18 martie 2022, consorțiul SRL Horus și SA„Power Machines a fost desemnbat câștigător al licitației, pe 8 aprilie 2022 fiind semnat contractul pentru reconstrucția Unității 2 și reparația capitală a Unității 3, CET Sursa-1. Valoarea lucrărilor era estimată la circa 13 milioane de euro, dintr-un credit de circa 92 milioane de euro al Băncii Mondiale.

Urmare a demersului Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), pe 12 aprilie 2022, UCIPE a înaintat către Banca Mondială solicitarea de rezoluțiune a contractului semnat, drept motiv fiind invocate riscuri reputaţionale, iar peste o lună, pe 13 mai, a notificat Consorțiul despre decizia de rezoluțiune a Contractului în temeiul sub-clauzei 42.1 din Condițiile Generale ale Contractului.

UCIPE susţine că solicitarea de rezoluțiune se bazează pe demersul Ministerului Infrastructurii, justificat de riscurile de imagine pentru Republica Moldova, cât și de riscurile survenite pentru realizarea cu succes și în termen a lucrărilor de modernizare prevăzute de Contract, precum și urmare a aprobării Băncii Mondiale de excludere a Contractului din Planul de Procurări a Proiectului.

Potrivit UCIPE, prevederile contractuale nu condiționează decizia de rezoluțiune din inițiativa Angajatorului, iar în conformitate cu pct.46 din Condițiile Particulare ale Contractului, orice dispută între Contractor și Beneficiar va fi supusă arbitrajului în conformitate cu legile Republicii Moldova.

Termoelectrica va funcţiona doar cu una din cele trei instalaţii

Turbinele de la Termoelectrica, care urmau a fi modernizate, au fost produse încă în anii 70 ai secolului trecut de către concernul Power Machines din Rusia, fapt subliniat și de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, dar și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

Lucrările, potrivit contractului, urmau să fie inițiate imediat, astfel ca să fie finalizate până la începutul sezonului rece, adică până în octombrie 2022.

Anterior, administrația Termoelectrica susținea că proiectul este de o necesitate strigentă. Asta, pentru că în toamna 2021 a expirat termenul normat de exploatare sigură a blocului energetic nr.2 de la Sursa 1 (fosta CET-2) a Termoelectrica, producătorul principal de energie electrică şi termică în cogenerare din ţară, iar în 2022 a expirat şi perioada de garanție și pentru al treilea bloc, din cele trei existente.

Sursa: www.mold-street.com

Читать далее