Continuă atacurile nemotivate la adresa companiei "Horus Energy", în spatele cărora ar sta doi afaceriști dubioși, Victor Slivinschi, director "Turboenergy Power" și Alexandru Baltag, fost director al Asociației Oamenilor de Afaceri (în perioada guvernării lui Vlad Plahotniuc) precum și fostul prim-ministru, Chiril Gaburici. Activitatea acestor persoane a fost deja denunțată la Procuratură și Centrul Național Anticorupție.
De această dată, o sursă anonimă de informație, dar despre care se cunoaște bine cine stă în spatele ei, a atacat și Guvernul Republicii Moldova speculând pe seama vizitei premierului Natalia Gavrilița la Bruxelles. În acest material au fost prezentate și informații false, ceea ce demonstrează că autorii și comanditarii fie nu cunosc realitatea, fie o denaturează în mod intenționat. Compania "PROMINVEST DEVELOPMENT LTD", unic acționar al "HORUS" SRL, nu este un offshore înregistrat în Seychelles, cum se spune fals în acest articol. Această companie este înregistrată oficial în Londra, Marea Britanie, fapt care poate fi aflat printr-o simplă căutare pe Internet.
În scop clar de manipulare este folosită și sperietoarea cu „Silovie mashini” ("Power Machines"), precum că este o companie rusească ce ar moderniza Termoelectrica S.A. Tehnca și tehnologia acestui concern este prezentă în Republica Moldova de peste 60 de ani și este utilizată la majoritatea obiectelor de producere a energeiei electrice și de cogenerare din țara noastră. În felul acesta, interesele financiare ale acestui grup de persoane încearcă să fie ascunse după șarma geopolitică.
Amintim că în acest atac concertat este folosit și un pretins politician, Vasile Costiuc, care urmează să răspundă în instanța de judecată pentru minciunile și calomniile lansate. Presupunem că "fostul bursier al lui Plahotniuc", cum e numit deseori Vasile Costiuc, a primit în aceste zile "o nouă tranșă" și a revenit cu atacuri exact în aceași zi cu apariția materialului calomniant. Această demonstrează o dată în plus caracterul concertat și organizat din umbră a atacului. Totodată, reiterăm invitația pentru Vasile Costiuc să facă o vizită de documentare la obiectivele pe care le modernizăm, să discute direct cu specialiștii pentru a primi răspuns la toate întrebările pe care le adresează din stradă. Astfel, el va avea posibilitatea să vorbească în cunoștință de cauză, având la îndemână toate explicațiile de rigoare.
Subliniem repetat că motivul acestui atac mișelesc și calomnios îl reprezintă interese strict pecuniare ale persoanelor menționate, care înțeleg diferit modul de a desfășura afaceri, prin campanii informaționale mincinoase lansate la comandă și prin șantaj, așa cum am informat deja instituțiile de drept. La fel, toate aceste acțiuni ilegale au devenit obiect de adresare și către instanțele de judecată.
Cât privește lucrările de modernizare la Termoelectrica S.A., acestea sunt efectuate ca necesitate stringentă pentru a evita un posibil colaps energetic în municipiul Chișinău în plin sezon de termoficare. Experții locali și străini au atras atenția mai demult asupra faptului că în această toamnă expiră termenul normla de exploatare sigură a blocului energetic nr. 2 de la Sursa 1 (fosta CET-2) a Termoelectrica S.A., producătorul principal de energie electrică și termică în cogenerare în țară, iar anul viitor expiră perioada de garanție și pentru al treilea bloc, din cele trei existente. Lucrările de modernizare a acestor obiecte vor extinde termenul lor de exploatare sigură cu încă 5-7 ani, conform normelor legale ale Republicii Moldova.
Este regretabil că unii afaceriști pun interesele lor personale și luptele de culise mai presus de interesul cetățenilor și al Republicii Moldova, punând în pericol securitatea energetică a țării noastre.
Pentru că ne pasă de soarta țării, prosperarea economică și bunăstarea cetățenilor, în curând "Horus Energy" va prezenta un proiect de utilizare a tehnologiilor moderne de înaltă eficiență, prin instalarea unui grup de cogenerare cu ciclu combinat, dotat cu turbine pe gaze și abur, realizarea căruia va spori nivelul de securitate energetică al Republicii Moldova.
Compania "Horus Energy" va continua să muncească onest, să-și realizeze toate obligațiunile în mod profesionist și să contribuie la siguranța că sute de mii de oameni din municipiul Chișinău nu vor rămâne fără căldură în aceată iarnă.